Single and looking for...LOVE


Ce inspirat a fost Dumnezeu cand ne-a dat chipuri diferite si sa nu mai vorbim si de caractere variate...caci altfel cum ar fi fost sa aratam toate precum Eva si toti precum Adam??? Cred ca nu numai ca s-ar fi facut multa economie de imaginatie, dar si de alte sentimente precum Gelozia, caci in mod clar nu te-ai fi prins daca Adam-ul tau nu nimereste chiar usa dormitorului tau si nici nu ai mai fi fost geloasa pe alta Eva. Oglinda ca inventie nici nu si-ar mai fi gasit rostul si asa mai departe...

Dar in mod sigur ne-ar fi fost enorm de mult simplificata misiunea de a ne gasi jumatatea de care am fost candva separati prin cine stie ce fulger sau alt fenomen meteorologic care a decis ca nu trebuie sa mai stam chiar asa bot in bot. Pentru ca pentru unii/unele este o adevarata provocare sa-si gaseasca jumatatica, sfertul sau alta unitate de masura, impreuna cu care sa-si modeleze simandicosul si exclusivistul caracter.


 

Caci in dragoste ca si in alte afaceri, alegi, alegi, pana ce culegi. Pe la pubertate pana prin adolescenta timpurie experimentezi prin stanga si prin dreapta si succes rasunator obtii atunci cand marchezi cat mai multe puncte la popularitate si ai agenda cat mai plina cu nume din sexul opus la categoria “CHECKED”.

 

Prin studentie, asta coincizand cu adolescenta mijlocie, continui joaca de-a “cel/cea mai tare din parcare” si mai incerci si alte piste din domenii mai savante, dar totusi esti increzatoare ca viata iti este frumos intinsa in fata pe durata a catorva decenii bune si decizia privitoare la consoarta e una de prima importanta, incat nu poate fi luata in graba sau cu mintea nedospita a unei liceene intarziate cu tropaiala de hormonei in bostanel. Mai amani putin si-ti spui ca esti “femeie de cariera”, incat trebuie sa-i fac pe babaci mandri de diploma ta de absolvire a unei facultati(= copiatoare la examene) si sa-ti gasesti un job care sa poate sustine niste rate babane la vila si bolidul pe care ti le vei lua! Ca doar nu ai sa pleci la vanatoare fara arme!!! Pentru o partida buna, trebuie sa ai si o zestre pe masura; iti spui ca e o miscare super-inteligenta, pentru ca aceasta infima investitie isi va scoate parleala fara doar si fara poate cand vei pune mana pe Fat Frumos cu gologani in cont...

 

Ei, dar se duce si facultatea...frumos capitol din viata ta! Si ramai indiferenta cu privire la starea ta civila. Nu ai o relatie stabila, dar ce-ti trebuie tie atatea aspirine cand nici macar nu te doare capusorul? Ai o groaza de prieteni si o mie de petreceri la care esti invitata, mai ales nunti si cumetrii; faptul ca prinzi buchetul iti da un calm de nu-ti vine sa crezi cu privire la viitorul tau, asa ca stai linistita si incepi doar sa mai furi cate-o idee de ici de  colo si sa-ti spui ca nunta ta va fi perfecta – doar ai totul planificat: rochia perfecta, locatia perfecta, tortul perfect,...lipseste un mic amanunt..sotul perfect, dar sa nu ne impiedicam acum de mici detalii :)

 

Pe la 30 de ani, dupa ce ai promovat pe cea mai inalta treapa ierarhica la serviciu si-ti dai seama ca te-ai transformat intr-o zgripturoiaca acra al carei portret este tinta la dartz pentru ceilalti colegi, incepi sa iti spui ca nu ti-ar strica cumva compania cuiva cand vii acasa si sa nu-ti mai auzi tu ca bleaga ecoul cand tot strigi “Pis!pis!pis!”. Viata sociala nu-ti mai e asa animata si te gandesti ca sunt sanse prea limitate sa ti se intample chiar tie scenarii din acelea siropoase din comediile romantice cand tipa inzestrata cu toate meritele morale si fizice il intalneste pe printisor la spalatoria din cartier sau la supermarket sau cand duce gunoiul...
 
Cel mai comod pentru tine in aceasta situatie e sa te joci de-a doctorita (cand puteai asa frumos sa te joci “de-a mama si de-a tata”) si sa incerci din rasputeri sa resuscitezi relatii de odinioara care in lumina noului statut de “aproape fata batrana” parca par prea bune ca sa fi existat vreodata in existenta ta si tare te mai intrebi de ce la momentul respectiv te-ai lepadat de ele... Mereu ai fost adepta ca nu mai pupi acolo unde ai scuipat, dar acum iti repeti in gand de “n” ori ca acolo unde a fost foc,ramane totusi scrum....scrum, dar nu e deloc foc si dupa primele contacte te prinzi ca a fost una dintre cele mai proaste idei care iti puteau veni, asa ca lasi balta si planul C, D sau E –care o fi fost si asta!(pentru ca planul B : blind date cu toate rudele si cunostintele cunostintelor din anturaj (din disperare se ajunge si la veri de gradul al 5-lea) a fost demult pus in practica si tot asa de repede abandonat din cauza incompatibilitatii ofertei cu cererea de piata).

 

Incepi sa te panichezi de-a binelea, mai ceva ca un claustrofob blocat intr-un lift sau un porcusor in ziua de ignat; te si vezi peste vreo 20 de ani sugand bomboane de menta, mirosind a naftalina(ca doar,na! trebuie sa te conservi cumva) si alungand colindatorii, uitandu-te cu jind la pozele cand inca erai pe val si nu ai stiut sa-ti manuiesti bine placa de surf!!!

 

Relaxeaza-te! Ia lectii de sofat, pentru ca in dragoste e totusi ca si la volan pe autostrada; de ratezi un refugiu, nu mai ai cum sa te intorci la el si nici nu mai ai siguranta ca vei gasi unul prea curand, asa ca fa repede dreapta. Fii cu mare bagare de seama pentru ca s-ar putea sa-l ai deja pe Romeo al tau langa tine si sa-l lasi sa-ti scape pentru ca suferi de orbul gainilor sau ti se pare ca ,,,capra vecinului e mai buna decat a ta...Cum te prinzi de el e Alesul?  Aici e doar si doar meritul tau si al testelor si probelor de baraj aplicate ;)

 

Succes!!!

 

Posted by L

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu