Parerea mea!

 Am citit odata ca maturitatea este definita ca momentul in care ai o parere si nu incerci sa demonstrezi celorlati  cat de buna si de utila este. Pare logic ce se spune, insa ce se intampla cu cei multi cu care interactionam zilnic si care au o parere despre orice? Se spune ca invatamantul este un sistem in cadere libera, deci ne putem folosi de asta atunci cand spunem ca nu trebuie sa ai o diploma ca sa fii medic, inginer, specialist in industria chimica sau  psiholog, bucatar, arheolog sau lacatus mecanic. Sfaturi de specialitate poti obtine de la ORICINE. 

 

Esti la o petrecere si ti s-a patat tinuta? Ei bine, te poti considera un norocos pentru ca exista cel putin 5 persoane in jurul tau care stiu cate ceva despre modalitatile eficiente de indepartare a petelor. Mai mult decat atat, intra in polemici cu ceilalti care le desconsidera metodologia. Te doare capul, ai arsuri la stomac sau schiopatezi? Poti spune usurat ca si de data asta a dat norocul peste tine. Exista cel putin 3 persoane care au tratamentul potrivit, combinatia perfecta de leacuri care ajung sa te scape chiar  si de afurisita  piatra la rinichi.

Sunt o modesta si nu ma laud

Nu sunt o dependenta de digital. Din fericire, sunt doar un suflet analogic intr-o lume digitala.

Nu-mi plac noptile pierdute in fata ecranului. Si, totusi, cand cedez ispitei, anticearcanul o ascunde siret.

Aleg, fara regrete, paginile galbui ale unei carti prafuite. Dar ma cuceresc si mirosurile scumpe.

In momentele stralucite sunt rationala. In timpul liber sunt doar o poveste de dragoste si dor.

Tanjesc naiv dupa copilarie. Si, totusi, nu rasfoiesc des albumele cu poze.

Ma fortez sa zambesc timid in fiecare zi. Cand nu-mi reuseste, cer ajutorul vecinului.

Nu ma pricep la uneltiri. Dar barfele fac deliciul pauzelor de cafea.

Vreau in jurul meu doar oameni care pot face imposibilul. Si, totusi, pastrez in sertar o pereche de aripi cu care o sa zbor intr-o zi.

Sunt o mitomana decenta. Hilar, ma dau singura de gol intr-un fel sau altul.

Ma straduiesc sa fiu optimista. Dar reusesc mereu sa spun NU cu usurinta.

Sunt enervant de ambitioasa. Dar sunt simpatica cand ma inrosesc pana in varful nasului.

Vorbesc doar cand sunt intrebata. Ma revansez mazgalind foile.

 

 

In rest, sunt un suflet blond. Dar sunt exceptia de la regula.

 

Posted by Suflet blond

Sa scrii ...

 Sa scrii nu e greu, sa intri in starea de scris e adevarata provocare.

 Incerci sa o faci, dar mereu intervine ceva. Un lucru de facut, ceva de vazut, undeva de mers. Un om, o treaba, un sunet ...  Tacerea prea apasatoare, un vecin care da gauri chiar atunci cand tu te decizi asupra unui titlu ...

 Incerci. Incerci dimineata la cafea, cu o tigara in mana si cu ordinea de zi in cap. Te trezesti scriind: sedinta la doua, deadline acte la patru, meeting la cinci treizeci. Iti dai doua palme virtuale si incerci iar. Ochii iti aluneca pe ceas - e opt fara zece. Mai ai douazeci de minute sa te barbieresti, sa te imbraci si sa iesi pe usa. Micul dejun ramane pe masa langa ceasca de cafea pe jumatate plina. Nu e bai, o sa mai bei macar cinci in timpul zilei. Clar o sa scrii atunci.

 Ai ideea asta care te macina de cateva zile si vrei sa i te dai. Dar ai si colegi noi pe care vrei sa ii cunosti asa ca pauzele fug cu ei fara sa mai scrii nimic.

Pranz. Te-ai lipsi de el, dar te-ai lipsit de mic dejun si nu ai vrea sa iti cante stomacul in mijlocul sedintei de mai tarziu.

VESNIC LA DIETA

  De fiecare data cand imi pun in gand sa slabesc, am inevitabil acelasi rezultat dezastruos: cateva kilograme in plus. Si de fiecare data cand imi propun sa renunt la mancare, intotdeauna mi se face si mai foame si nu ma gandesc la altceva decat la mancare . Si pentru ca sunt organizata, procesul trebuie sa inceapa luni, dar fara sa omit sa-mi fac in duminica precedenta un festin cu cel putin 6 feluri de mancare si 3 tipuri de dulciuri din lista “astea nu” cu rauri de maioneza si cascade de ciocolata ...si cum sunt o finuta si nu sunt capabila sa dovedesc toate bunataturile alea intr-o singura zi si ma prinde “dieta” cu cateva “firimituri” de la vechile mele obiceiuri culinare, imi spun”Nu-i bai! Le termin pe astea si dupa aceea am tot timpul din lume si pentru salaturi!”

  Ma urc marti pe cantar, pentru ca mi se pare ca au trecut totusi aproape 48 de ore de la dieta si trebuie sa vad cum evoluez; sunt foarte socata sa descopar cateva sute bune de grame in plus (daca nu 1 kg intreg) la agonisirea dinainte. Sunt usurata cand citesc parerile unor persoane avizate care sustin ca atunci cand incepi o cura sustinuta de activitati sportive, e posibil sa mai iei putin in greutate, caci iti creste masa musculara, blah blahblah...Imi fac si eu socoata: pai am facut patul, am dus gunoiul,m-am machiat, am facut mancare si am mers pana in statia de autobuz...da! categoric de la miscare mi se trag kg in plus!

Indeajuns de aproape...de oameni

 Am fost acolo de cateva ori, de mai putine ori m-am intors cu spatele si-am plecat...Cauti sa intelegi si sa raspunzi de ce-urilor atunci cand dezamagirile provocate de oameni isi fac simtita prezenta.  Probabil ca si eu am provocat astfel de sentimente, de fapt nu probabil...sigur am facut asta. Cum am depasit oare situatiile, ce-am spus, cum m-am revansat?.. Oare am facut ceva in sensul asta?  Sau subiectivismul m-a coplesit si mi-a pus piedica  crezand  in sinea mea ca nu am gresit nimanui cu nimic...si atunci de ce sa fi luat atitudine? Cand stii sa spui ca-ti pare rau...atunci cand chiar iti pare? Sau iti dai seama ca e prea  tarziu si nu o mai faci?...Si cum afli cand e momentul? Care sunt simptomele..goluri in stomac, intepaturi in deget, te mananca pielea?

 

Mi-ar trebui un mecanism care sa-mi inregistreze comportamentul si sa ma avertizeze acut si strident in legatura cu asta, insa realizez ca nu  o sa existe niciodata asa ceva, asa ca nu-mi ramane decat sa apelez la constiinta. Ma gandesc serios sa nu ma mai judec,sunt un  om ca oricare altul..mi se intampla sa ma aflu in nenumarate circumstante care practic ma obliga sa reactionez...si o fac, obiectiv, subiectiv ....nu conteaza, o fac.

 

Este foarte adevarat ca atitutdinea poate  provoca reactii (adica, cam asa ar trebui sa se intample....pentru ca daca ma feresc de ceva...sunt oamenii fara reactii), dar daca este o atitutdine cat de cat asumata lucrurile care ar putea urma sunt foarte usor de suportat si gestionat. Si daca stai sa te gandesti...este o reactie in lant...Eu fac – tu vezi – el crede – NOI judecam si suntem judecati in orice ipostaza, in orice ce circumstante provocate sau nu cu sprijinul nostru.

Posted by Clara

Dance Me To The End Of Love

 Forfota de lume si ora lenesa a amiezii; o strange tandru de mana si-si fac loc prin multime. Merg fara vreun scop...doar sunt in vacanta-prima lor vacanta de cand sunt impreuna si savureaza fiecare la maxim placerea intimitatii data de trairea minutelor infinite in doi. Totul,dar absolut totul pare mai frumos si mai curat- e un sentiment ce-l simti acut numai atunci cand iubesti si esti iubit la randu-ti: strazile sunt mai curate, oamenii par lipsiti de griji si in aceeasi vacanta cu ei, hainele nu mai sunt posomorate, ci in tonuri calde,vesele, aromele prevestesc delicii culinare ce te fac sa salivezi excesiv. Ajung intr-un final intr-o piata deschisa cu multe tarabe impanzite de produse artizanale si in centru troneaza o scena la care trudesc de zor cativa oameni; se fac probe de sunet si in rumoarea generala se detaseaza cu usurinta vocea guturala a lui Cohen - Dance me to your beauty with a burning violin ....

 EL o priveste in ochi pe EA si se inteleg si acum ca si alte dati: le-a fost foarte usor sa-si aleaga melodia LOR si EL  se simte usurat ca acele cuvinte fac in locul lui promisiunea de iubire pana la sfarsitul vietii, dar comploteaza sa-si gaseasca resursele verbale cat sa reinnoiasca juramintele toata viata lor.

                      

Posted by L.

- Muzica Coffee Break -

Despre asteptari

 Aştept. Am aşteptat o viaţa, în fond ce mai înseamnă cinci, cincisprezece sau treizeci de minute, o ora, cinci sau doua zile? Aştept. Experienţa îmi spune ca nimic bun nu a ieşit pană acum din asta. Ei si? Viata e o chestie de noroc. Doar noroc. Eu unul nu il am, dar e ceva temporar, e imposibil sa nu se schimbe ceva, sa nu apara ceva sau cineva.

 Cand eram tanar mi-am dorit mult un mentor, profesorii mei erau insa prea plictisiti, prea prost platiti si prea incovrigiti de viata de zi cu zi ca sa ma vada. Asa ca am continuat, cuminte, sa stau in banca mea de langa perete. Am trecut repede peste episodul asta. Dar au venit altele. Am descoperit ca societatea si in general lumea e o mizerie. Oamenii sunt niste creaturi tare ciudate, cu tragediile lor cu problemele si cu ieftinataturile lor. M-am si nascut intr-o tara dezagreabila care nu ma ajuta deloc.

Mi-am regasit prietenii pe Facebook. Le arat zilnic lumea mea, postez orice schimbare, oricat de mica. E imperativ ca ei sa stie - pot fi un model atat de bun daca cineva isi da ragaz sa se uite. Viata mea e proape perfecta - sau asa trebuie sa apara.

 Deschid televizorul, zambesc mult, imi place sa ii vad pe mascaricii astia. Cand vad cat de prosti sunt unii imi creste stima de sine. Pac pac.

 Incerc sa indrept lumea pe forumuri. Multi refuza sa imi urmeze viziunea si povetele. Ii injur. Unii nu sunt in stare sa inteleaga ce le spun. Isi merita soarta . . .

 Ce sa va mai spun despre mine? Nu am mai citit o carte din gimnaziu. In fond cui folosesc bucatile astea de maculatura scrise de batrani pentru batrani?

 La munca? Ne distram mult. Ei se fac ca ma platesc, eu ca muncesc. Ne complimentam pe la colturi. Opt ore trec greu, dar multumesc lui Dumnezeu pentru weekend-uri. Aaaa . . . si concedii. Medicale, de odihna, fara plata ...

 Familia? Ne vedem rar, de sarbatori mai ales. Aud mereu aceleasi povesti: fumezi prea mult, bei prea mult, cheltui prea mult! Ce e de capul tau? Unde o sa ajungi? Ma plictisesc.

 Relatia? Ne iubim mult, vecinii nu inteleg ca relatia noastra e exploziva si uneori expandabila. Nefericitii cheama atat de des politia, tulburari au ei ...

  Dar lucrurile au sa se schimbe curand, am nevoie doar de o sansa si ma descurc eu cumva. Ma descurc.

PS: Istorioara ar putea continua la nesfarsit, dar cred ca ai inteles deja. Daca tu ai inceput sa semeni, macar un pic, cu personajul asta poate ar fi timpul sa nu mai astepti...

 

 PS2: Bomberman dixit:

"It's over, you can go outside and play now!"

Posted by Break (broke,broken)

 

Idei . . .

Buna,

Am vrut initial sa nu marturisesc chiar tot, dar trebuie sa spun faptul ca deadline-urile ma omoara. In termen de cateva zile trebuia sa prezint prima mostra a ceea ce trebuia sa scriu...nu am spus nimanui , dar nu ma puteam gandi la nimic. Aveam insa trei titluri...deodata parca era prea mult. Cineva spunea ca titlurile sunt cel mai greu de stabilit...guess what??? Generalitatile mi se par cele mai simple, poti vorbi intr-una despre orice, oricand, oriunde, facand apel doar la ce ai auzit, ce i s-a intamplat unuia, altuia...de multe ori fara sa ti se ceara sa-ti argumentezi afirmatiile.Mereu stim pe cineva caruia i s-a intamplat ceva...

Revenind la cele trei titluri...

-Altruismul – calitate sau defect?

Poate fi cu adevarat o virtute. Sa-i ajuti pe ceilalti dezinteresat...suna idealistic, dar cati dintre noi mai facem asta? Si uite asa...trecem de la calitate la defect. Eu nu spun ca nu sunt persoane care nu-si manifesta bunatatea in favoarea celorlati, dar sunt la fel de sigura ca subconstientul acelor persoane se asteapta, mai devreme sau mai tarziu la o recompensa a actului infaptuit sau macar la o recunoastere.

Intotdeauna am urat cuvantul TREBUIE (cel de al doilea titlu). Da.Sincer l-as schimba cu VREAU.

 

Trebuie sa mergi la serviciu!

Trebuie sa-ti atingi targetul!

Trebuie sa dai bine in fata tuturor!

Trebuie sa mananci!

Trebuie sa te trezesti!

Trebuie sa platesti!

Si, Dumnezeule...lista ar putea continua la nesfarsit.

Ei bine, mi-am propus sa schimb Trebuie cu Vreau. Dar, “trebuie” s-o fac de maine pentru ca deja e cam tarziu. Deci, de maine o sa “vreau”.

Cel de al treilea titlu suna cam asa: unui “de ce?” ii trebuie neaparat un raspuns.”De ce?” traieste in simbioza cu raspunsurile, ciudat pentru ca mi se intampla de multe ori sa intreb de ce si totusi sa nu primesc raspunsuri. Ofi oare pentru ca nu intreb pe cine trebuie, de ce-urile mele nu sunt atat de bine primite, incomodeaza, si daca e asa….de ce?

Ma temeam ca nu o sa am idei, dar brusc realizez ca am foarte multe de impartasit si astept cu nerabdare sa mi se “impuna” celalalt dead-line, pentru ca VREAU sa scriu fara ca nimeni sa ma intrebe DE CE?

Posted by Clara

Din jurnalul unei pofticioase de pauze

Cand ma doare mana de prea mult alb incep sa merg. Cu pasi mici si zgomotosi ma plimb ca bezmetica prin camera. Nu ma opresc decat dupa o jumatate de ora. Nu ma pot abtine sa nu arunc o privire asupra minunatiei din buzunar. Oufff. Dezamagita, imi extind teritoriul. Cuceresc pe rand, bucataria, holul mare, baia si cam 30 de secunde din dormitor. De fapt cred ca a durat mai putin sa-mi tranteasca usa in nas. Recunosc, sunt al naibii de enervanta in perioada asta. Dar la fel de enervant e si parchetul care-mi scartaie sub picioare. Ma linisteste gandul ca ideile bune trebuie muncite fizic.

Ma intorc lasciv la birou. O oboseala amagitoare ma curpinde mieros in brate. Ma lupt din rasputeri sa o alung. Deschid in graba fereastra si o vad cum dispare rusinata. Ma gandesc ca de as reusi sa ma iau in brate singura, m-as scutura strasnic. As fi putin ametita, dar pun ramasag ca as reusi sa ajung in dormitor si sa ies inainte ca usa sa se tranteasca, din nou, in urma mea. Minunatia din buzunar m-ar lauda ca mi-am depasit recordul de ieri.

Maine e o noua zi

“Maine e o noua zi” spunea cu speranta Scarlet O’Hara si… cu toata increderea ca ziua de maine iti va aduce si tie si mie ceva diferit de ziua de azi, am imbratisat remarca si am reusit cu brio sa o strecuram in orice situatie in care “AZI” nu ne-a oferit nimic satisfacator sau am aplicat-o de atatea ori de cate dati cheful sau initiativa nu ne-a dat branci sa actionam pentru binele nostru personal. Dar cu AZI cum ramane? Te-ai gandit vreodata de ce trebuie sa te bucuri ca mai trece o zi din viata ta, in care stai in asteptare si nu te bucuri de orice clipa pe care o traiesti? De ce sa-ti fie greu sa te montezi azi pentru ceea ce vrei sa faci maine si de ce sa nu tii la starea ta de bine incat sa poti profita de AZI de ceea ce ai putea avea maine?

S-ar gasi multe scuze pentru natura asta a noastra expectativa,dar cel mai comod ne e sa dam vina pe ADN-ul nostru care a mostenit in doze mai mari sau mai mici placerea de a ne bucura de clipa traita si de a ne lasa in deriva si de a amana “lucrurile serioase” pe mai tarziu. Nu ti se intampla asta si tie sau eu sunt unicat la capitolul asta?

De ce nu pot spune NU

Buna, numele meu este Zambiluta si nu pot spune „NU”. 

Astazi mi-am dat seama cu stupoare ca am am luat parte la un eveniment pe care in alte conditii l-as fi evitat fara nici o ezitare. Si evitat nu inseamna doar a o lua usor intr-o alta directie, ci inseamna a fugi mancand pamantul. Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc in detaliu la situatia pe care mi-am creat-o si la cate trebuie sa indur pentru faptul ca nu am puterea sa refuz. Mi-am pus sub lupa motivele care ma imping in haosul asta creat tot de mine si am ajuns la o concluzie re-ve-la-toa-re: explicatiile mele vazute prin ochii celorlalti ar parea de-a dreptul ridicole.

De exemplu nu imi place lumina pe partea dreapta si totusi accept sa stau ore in sir nemiscata, sufocata si clocotind in sinea mea doar pentru ca cineva m-a rugat sa facem schimb de locuri (poate vreun iubitor de lumina pe partea stanga).   Nu imi place umiditatea atmosferica pentru ca imi distruge aranjamentele si echilibrul interior (desigur la un nivel superficial, dar chiar si asa...) si totusi accept plimbarile romantice prin ploaie. Nu imi plac gesturile prietenoase din partea persoanelor necunoscute (le gasesc suspecte) si totusi ma complac in relatii pe care nici eu nu le pot cataloga, in conversatii lungi in care aflu povesti de viata complicate si la care nu pot raspunde cu aceeasi deschidere. Dar ce mai conteaza atata timp cat cercul se largeste!